O nouă rundă de negocieri a început duminică la prânz între partidele din coaliția proeuropeană formată din PSD, PNL, USR, UDMR și minoritățile naționale, la Parlament. Discuțiile sunt concentrate pe repartizarea funcțiilor de conducere din Camera Deputaților și Senat, spun sursele Gândul.
Potrivit surselor citate, în cadrul acestor negocieri, PNL își dorește preluarea conducerii Senatului, în timp ce PSD ar urma să păstreze, ca și până acum, șefia Camerei Deputaților.
Pe lângă această discuție legată de repartizarea funcțiilor, un alt subiect important pe agenda negocierilor îl reprezintă legea bugetului de stat pe 2025. Promulgarea acestuia este considerată o prioritate de către noul guvern, care trebuie să stabilească alocările financiare pentru următorul an.
Potrivit ultimelor negocieri, una dintre principalele modificări vizează reducerea numărului de ministere, Guvernul urmând să fie mai suplu, cu 16 ministere, față de 18 câte sunt în prezent.
Ministerele vor fi distribuite în funcție de ponderea fiecărei formațiuni politice în Parlament. Astfel, structura guvernamentală va arăta astfel:
Potrivit surselor Gândul, Ministerul Familiei va fi absorbit de Ministerul Muncii, iar Ministerul Energiei va fi inclus în atribuțiile Ministerului Economiei. (detalii AICI)
În ceea ce privește funcția de prim-ministru, sursele Gândul indică faptul că, având în vedere că PSD dispune de cel mai mare număr de parlamentari, este de așteptat ca Partidul Social Democrat, condus de Marcel Ciolacu, să desemneze premierul în viitorul Guvern.
Cel mai probabil, funcția de prim-ministru va fi preluată tot de Marcel Ciolacu, actualul șef al Executivului, care va continua să conducă Guvernul în noul mandat.
CITEȘTE ȘI:
Consultări tehnice între partidele pro-europene pentru armonizarea PROGRAMULUI comun de guvernare